Se modernizează Drumul Târgului din Grădiștea!



Miercuri, 21 februarie, drumarii de la RAJDP Vâlcea au început lucrările de reabilitare pe DJ 676 F, în zona Târgului din Grădiștea.
Drumul va fi asfaltat pe un sector de 1,5 km, se vor amenaja rigole carosabile și circa 50 de locuri de parcare. De asemenea, se vor efectua lucrări la podul peste râul Olteț din apropierea târgului (refacere trotuare, vopsire parapet, etc.)
Totodată, pe DJ 676F, se intervine într-o zonă afectată de o alunecare de teren, pe o porțiune de 70 de metri, prin consolidarea platformei drumului: zid gabioane, șanț pereat și refacere terasament.
"Eu merg des în târgurile săptămânale din județ și știu cât de importante sunt ele pentru vâlceni. De aceea, ne-am propus să intervenim cu lucrări de modernizare în aceste zone intens circulate.
Așa cum am procedat și în cazul Drumului Târgului din Lădești, și la Grădiștea vom amenaja drumul, astfel încât oamenii care vin la târg să circule în condiții de siguranță." - Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea