|
|
 |
Repere
istorice |
 |
|
Materialele
arheologice, informatiile marilor învatati ai lumii antice,
vestigiile si monumentele istorice atesta, în Vâlcea,
primele urme ale existentei omenesti înca din paleolitic,
iar descoperirile de la Bugiulesti (comuna Tetoiu) înscriu
judetul nostru între locurile din tara si din lume cu
cele mai vechi urme de convietuire umana - circa 2.000.000
de ani.
- Perioada neolitica
este prezenta aici prin descoperirile de la Bârsesti,
Cazanesti, Govora-sat, Orlesti, Valea Raii etc.
- Epoca bronzului este
ilustrata prin descoperirile de la Boisoara, Bârsesti,
Buleta, Cazanesti, Dragasani, Goranu, Govora-sat,
Ladesti, Ocnele Mari, Orlesti, Râmnicu Vâlcea, Râureni,
Sacoti, Scundu, Stefanesti, Valea Raii, Vladesti,
Voicesti etc., puncte si situri arheologice care caracterizeaza
o perioada înfloritoare în viata comunitatilor umane
din aceasta zona, locuri unde agricultura si exploatarea
solului si subsolului cunoscusera o puternica dezvoltare.
- Epoca fierului, când
se formeaza elementul etno-cultural traco-daco-getic,
este reprezentata prin numeroase vestigii arheologice
descoperite la: Cazanesti, Costesti-Ferigile, Bârsesti,
Govora-sat, Ocnele Mari, Otesani, Valea lui Stan,
Râureni etc. În aceasta perioada, o mare dezvoltare
cunosc cetatile dacice de la Ocnita (Buridava), Gradistea,
Roesti, care au fost amplasate sub forma unui sistem
defensiv pentru apararea Daciei de primejdiile externe.
Dintre aceste vestigii antice, se remarca, în mod
deosebit, cele de la Ocnita (Buridava), unde a iesit
la iveala un fragment de vas cu inscriptia BASILEOS
THIAMARCOS EPOIEI, pastrând, probabil, memoria unui
rege local, contemporan cu Octavian Augustus :
Tot din aceeasi perioada, judetul Vâlcea
este strabatut, de la nord la sud, de o linie fortificata
de sapte castre romane (Limes Alutanus), amintite de Tabula
Peutingeriana si confirmate de cercetarile arheologice:
Pons Vetus (Câineni), Praetorium (Racovita), Arutela (Bivolari),
Castra Traiana (Sâmbotin), Buridava (Stolniceni), Pons
Aluti (Ionestii Govorei), Rusidava (Dragasani).
Dupa retragerea stapânirii romane din Dacia, poporul român,
format în urma simbiozei daco-romane, a avut de înfruntat,
în epoca prefeudala, invazia populatiilor migratoare,
iar numeroasele obsti satesti, identificate pe teritoriul
judetului nostru, au locuit în muntii, padurile, câmpiile
din zona si au contribuit din plin la închegarea formatiunilor
prestatale românesti. Tot aici, la Posada, în Tara Lovistei,
între 9 - 12 noiembrie 1330, oastea Tarii Românesti condusa
de Basarab I, a înfrânt armata maghiara condusa de Carol
Robert de Anjou, consfintind, în acest fel, independenta
statului feudal de la sud de Carpati.
Intreg
Evul Mediu reprezinta, pentru Vâlcea, epoca de formare
a bogatului si valorosului patrimoniu cultural care
a facut din judetul nostru "inima României
si patria patriei", asa cum l-a caracterizat
Henri Focillon.
Cea
mai frumoasa figura din galeria marilor nostri voievozi
este Mircea cel Batrân (1386-1418), de numele
caruia se leagă construirea Manastirii Cozia (1386-1388),
monument simbol al arhitecturii medievale românesti,
precum si primele mentiuni documentare despre orasul
Râmnicu Vâlcea (20 mai 1388) si despre judetul Vâlcea
(8 ianuarie 1392). Aici, la Cozia, au lucrat mari
carturari ai vremii: Filos-Filotei, Mardarie Cozianul,
Ghenadie Cozianul, Grigore Ieromonahul si altii.
În veacul al XV-lea, destul de
framântat din punct de vedere politic si social,
apare o perioadă de mari luptatori pentru aparărea
fiintei si neamului românesc, pentru afirmarea cugetului
si a limbii române. |
|
Acum,
în Vâlcea, este ridicată Manastirea Govora de catre
Vlad Dracul, care va fi pustiita, ulterior, de catre
boierul Albu cel Mare. Refacuta prin grija si staruinta
domnitorului Radu cel Mare, Manastirea Govora avea
sa devina un focar de cultura, unde se va forma
o scoala de copisti si gramatici , în vremea lui
Matei Basarab.
În apropierea Govorei se afla
Manastirea Bistrita, ctitoria fratilor Craiovesti,
denumita, pe buna dreptate, leaganul culturii românesti.
Desi distrusa din temelie de Mihnea cel Rau, în
anul 1509, este refacuta de ctitori si de Neagoe
Basarab în 1519; manastirea devine cel mai mare
centru de cultura si monastica din sud-estul Europei.
Restaurat sau refacut integral de Constantin Brâncoveanu,
Gheorghe Bibescu (1846) si Barbu Stirbei (1855),
complexul adaposteste, astazi, mari valori ale spiritualitatii
românesti din veacurile trecute. |
|
Epopeea
făuririi unitatii politice a tuturor românilor, sub domnia
lui Mihai Viteazul, se exprima, în Vâlcea, prin evenimente,
fapte si locuri de mare rezonanta în istorie: Biserica
"Cuvioasa Paraschiva", din Râmnicu Vâlcea, ctitoria
lui Patrascu cel Bun, ctitoriile boierilor: Buzesti, Rudeni
si Dragoesti, participarea vâlcenilor la campaniile pentru
unirea Transilvaniei cu Tara Româneasca si Moldova, mormintele
maicii Teofana (mama marelui Voievod) si al Doamnei Stanca,
de la Manastirea Cozia si, respectiv, Episcopia Râmnicului.
Un motiv de mândrie locala îl constituie
faptul ca Mihai Viteazul s-a nascut în localitatea Dragoesti
- Vâlcea, dupa cum sustin multe documente istorice (manuscrisul
nr.2530, fila 382 din arhiva Academiei Române, Condica
Episcopiei Râmnicului s.a.).
Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt dominate de
personalitatile domnitorilor Matei Basarab si Constantin
Brâncoveanu, adevarati ctitori de asezaminte monahale:
Manastirile Arnota si Hurezi. Complexul de la Hurezi este
cea mai însemnata împlinire a spiritului românesc, unde
s-a afirmat arta miniaturii si mestesugurilor, si o mare
scoala de pictura a vremii. Biblioteca de aici, realizata
în mare parte pe cheltuiala domnitorului Constantin Brâncoveanu,
a atras mari carturari ai timpului: Stolnicul Constantin
Cantacuzino, Radu Popescu, Radu Greceanu, Anton Maria
del Chiaro, Antim Ivireanul si multi altii.
Renasterea spirituala se întregeste,
în mod fericit, cu tipografia de limba româneasca, înfiintata
la Râmnic, în anul 1705, realizata cu sprijinul domniei
si prin eforturile lui Antim Ivireanul, care avea sa devina
mitropolitul Tarii Românesti, în vremea domniei lui Constantin
Brâncoveanu.
Cartile tiparite la Râmnic au desavârsit actiunea de înlocuire
a limbii slavone folosita în biserica, cu limba româna.
Se împlinea astfel dezideratul propovaduit de cronicari
si de alti carturari români cu aproape doua veacuri înainte,
când primul tipograf român, diaconul Coresi, care a tiparit
la Brasov noua carti religioase, avea sa spuna ca "În
sfânta biserica este mai bine a grai cinci cuvinte cu
înteles, decât zece mii de cuvinte neîntelese".
Dintre toate veacurile, cel de-al
XVIII-lea a fost acela care a impus Râmnicul în panteonul
culturii românesti. În cadrul Centrului Episcopal al Râmnicului
si Noului Severin, îsi vor desfasura activitatea mari
carturari ca: Antim Ivireanul, Damaschin Voinescu, Climent,
Petru Popovici Râmniceanu, Chesarie, Filaret, Naum Râmniceanu
si altii. Raspândita pe toate meleagurile românesti, cartea
tiparita la Râmnic a purtat cu sine constiinta unui singur
neam si ideea politica a unei singure patrii.
Revolutia de la 1821 a cuprins
si locuitorii meleagurilor vâlcene, prin prezenta lor,
în numar mare, în rândurile pandurilor, sau prin serviciile
aduse Revolutiei de catre Petrache Poenaru si Stolnicul
Constantin Boranescu, colaboratori apropiati ai lui Tudor
Vladimirescu.
Peste câtiva ani, în anul 1848,
intonarea pentru prima data, în cadru organizat si oficial,
în Parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, a marsului revolutionar
"Desteapta-te, române! ", de catre corul
condus de Anton Pann, precum si activitatea Taberei revolutionare
a generalului Gheorghe Magheru de la Troianu au înscris
Râmnicul ca un important centru al Revolutiei române de
la 1848.
"Desteapta-te, române!",
avea sa devina mai târziu Imnul National al României.
Unirea Tarii Românesti cu Moldova,
de la 24 ianuarie 1859, reprezinta unul din momentele
cruciale ale istoriei noastre nationale, ca o expresie
a nazuintei de veacuri a românilor. La 16 februarie 1859,
o delegatie vâlceana prezenta, la Bucuresti, domnitorului
Unirii, omagiul si felicitari din partea locuitorilor,
iar, în vara anului 1859 si, apoi, în anul 1862, domnitorul
Alexandru Ioan Cuza este primit cu mare entuziasm pe meleagurile
Vâlcii, asa cum avea sa fie primit si
Carol I în 1866 si în anii urmatori.
Judetul Vâlcea și-a adus o contribuție
deosebită - materială și umană - și la războiul pentru
întregirea neamului (1916 - 1918). În urma acestui razboi,
visul de veacuri al românilor, unirea într-un singur stat
unitar, s-a împlinit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia,
act istoric sarbatorit si la Râmnicu Vâlcea, printr-o
grandioasa manifestare tinuta la 27 mai 1919, în fata
Statuii Independentei. |
|
|
|
