Proiecte cu finantare nerambursabila

Proiecte in implementare

Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 3 - Eficiența energetică și infrastructura verde, Obiectivul de politică: 2 - O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile, Obiectiv specific: 2.1/b(i) - Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaza cu efect de seră, COD SMIS: 300097
Valoarea totală a proiectului: 16.271.043,36 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea: 5 - Accesibilitate şi conectivitate la nivel regional, Obiectiv specific: 3.2 – Dezvoltarea şi creşterea unei mobilităţi naţionale, regionale şi locale durabile, reziliente la schimbarile climatice, inteligente şi intermodale, inclusiv îmbunătăţirea accesului la TEN-T şi a mobilităţii transfrontaliere
„Modernizare DJ 676 Cerna (DJ 665) – Rugetu – Slătioara – Mogești – Gorunești – Stroești – Pojogi Cerna – Copăceni – Bondoci – Broșteni – Lăpușata – Mijați – Românești – Roșiile – Nenciulești – Țepești – Tetoiu – Cârlogani – Chirculești – Irimești (DJ 643), Km 0+000-74+450 și DJ 676 B Glăvile (DJ 677A) – Voiculeasa – Olteanca – Chiricești – Lăpușata (DJ 676), Km 14+402-17+002, Judetul Vâlcea”, COD SMIS: 300074
Valoarea totală a proiectului: 355.683.002,64 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
13.02.2024 Comunicat de presa Vizualizare

PNRR Pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație \ Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\ Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi
„Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea”, cod P_25
Valoare proiect 35.905.346,40 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
13.02.2024 Comunicat de presa Vizualizare

PNRR, Pilonul 1. Tranziția Verde, Componenta C3:, Subinvestiția I1.a ”Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”
Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar în județul Vâlcea - Zona 3
Valoare proiect 19.154.500,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

PNRR, Pilonul 1. Tranziția Verde, Componenta C3:, Subinvestiția I1.a ”Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”
Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar în județul Vâlcea - Zona 2
Valoare proiect 19.154.500,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

PNRR, Pilonul 1. Tranziția Verde, Componenta C3:, Subinvestiția I1.a ”Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”
Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar în Județul Vâlcea – Zona 1
Valoare proiect 11.492.700,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

cod F-PNRR-Dotari-2023-6093, PNRR\Pilonul VI. \ Componenta C15\Reforma 4. \ Investitia 13. si Investitia 14 \ Reforma 5. \ Investitia 9 si Reforma 6. Investitia 11
Dotarea cu mobilier si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar la nivelul Judetului Valcea
Valoare totală: 34.638.877,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
03.08.2023 Comunicat de presa Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 10, OS 10.1
Cresterea sigurantei pacientilor in Spitalul Judetean de Urgenta Valcea
Valoare totală: 11.092.882,48 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
27.12.2022 Comunicat de presa: A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul "Cresterea sigurantei pacientilor in Spitalul Judetean de Urgenta Valcea" Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 10, OS 10.1
Cresterea sigurantei pacientilor in Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti
Valoare totală: 10.871.326,70 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
10.11.2022 Comunicat de presa: A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul "Cresterea sigurantei pacientilor in Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti"  Vizualizare
22.12.2023 Comunicat de presa: A fost finalizat contractul de finantare pentru proiectul "Cresterea sigurantei pacientilor in Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti"  Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 10, OS 10.1
Intarirea capacitatii Spitalului de Psihiatrie Dragoesti de gestionare a crizei sanitare COVID-19
Valoare totală: 843.407,97 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
 11.04.2022 Comunicat de presa: Lansarea proiectului "Intarirea capacitatii Spitalului de Psihiatrie Dragoesti de gestionare a crizei sanitare COVID-19"  Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 10, OS 10.1
Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant special din Judetul Valcea de a gestiona criza sanitara COVID-19
Valoare totală: 336.834,31 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
21.03.2023 Comunicat de presa: A fost finalizat contractul de finantare pentru proiectul "Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant special din Judetul Valcea de a gestiona criza sanitara COVID-19" Vizualizare
15.03.2022 Comunicat de presa: A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul "Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant special din Judetul Valcea de a gestiona criza sanitara COVID-19"  Vizualizare

POCA 2014-2020, Axa 2, OS 2.2
Judetul Valcea - PRO INTEGRITATE!
Valoare totală: 414.981,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
04.09.2023 Comunicat de presa: FINALIZAREA PROIECTULUI ”JUDEȚUL VÂLCEA – PRO INTEGRITATE!” Vizualizare
28.06.2022 Comunicat de presa: LANSAREA PROIECTULUI ”JUDEȚUL VÂLCEA – PRO INTEGRITATE!” Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 10, OS 10.1
Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant special din Judetul Valcea de a gestiona criza sanitara COVID-19
Valoare totală: 336.834,31 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
 21.02.2022 Comunicat de presa: A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul "Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant special din Judetul Valcea de a gestiona criza sanitara COVID-19"  Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 9, OS 9.1
Intarirea capacitatii Spitalului Judetean de Urgenta Valcea de gestionare a crizei sanitare COVID-19
Valoare totală: 9.744.204,54 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

POIM 2014-2020, Axa 9, OS 9.1
Intarirea capacitatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Valcea de gestionare a crizei sanitare COVID-19
Valoare totală: 1.868.442,00 lei


Descrierea proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
     

POIM 2014-2020, Axa 9, OS 9.1
Intarirea capacitatii Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti de gestionare a crizei sanitare COVID-19
Valoare totală: 2.719.934,44 lei


Descrierea proicetului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
 09.05.2022  Comunicat de presa: Finalizarea proiectului "Intarirea capacitatii Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti de gestionare a crizei sanitare COVID-19"

Vizualizare

 

27.01.2022 A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Întărirea capacității Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăeşti de gestionare a crizei sanitare COVID-19” Vizualizare

POCA 2014-2020, Axa 2, OS 2.1
JUDETUL VALCEA - ORIZONT 2030
Valoare totală: 3.986.895 lei


Descrierea proicetului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
 3.11.2020 Comunicat lansare proiect Vizualizare
15.12.2023 Comunicat finalizare proiect Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 8, PI 8.1
Modernizarea, extinderea si dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Valcea
Valoare totală: 15.898.761,36 lei

Fisa proiectului
Situație privind contractele de achiziție publică încheiate în cadrul proiectului
Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
5,12,2019 Lansarea proiectului „Modernizarea, extinderea si dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Valcea” Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 7, OS 7.1
Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice - etapa II
Valoare totală: 81.718.607,07 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POCA 2014-2020, Axa 2, OS 2.1
Dezvoltarea unui sistem unitar de management al calității la nivelul Consiliului Județean Vâlcea și al instituțiilor subordonate
Valoare totală: 644.813,50 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
12.10.2018 Lansarea proiectului "Dezvoltarea unui sistem unitar de management al calitatii la nivelul Consiliului Judetean Valcea si al institutiilor subordonate" Vizualizare
22.10.2019 Informatii referitoare la achizitiile publice din cadrul proiectului Vizualizare
13.11.2019 Consiliul Judetean Valcea a finalizat prima autoevaluare a institutiei pe baza Modelului Common Assessment Framework - CAF 2013 Vizualizare
25.11.2019 A fost aprobat Planul de actiuni de imbunatatire in urma autoevaluarii Sistemului de Management al Consiliului Judetean Valcea, folosind Modelul CAF Vizualizare
12.08.2020 Comunicat de presa la finalizarea proiectului Vizualizare
10.09.2020 Livrabile realizate in cadrul proiectului - suporturi de curs Vizualizare
10.09.2020 Livrabile realizate in cadrul proiectului - certificate ISO 9001 Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 5, PI 5.1
Restaurarea, dotarea si punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu
Valoare totală: 19.570.816,05 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
02.10.2018 Lansare proiect "Restaurarea, dotarea si punerea in valoare a Muzeului Memorial Nicolae Balcescu" Vizualizare
22.03.2019 A fost semnat contractul de proiectare si executie lucrari pentru obiectivul de investitii "Restaurarea, dotarea si punerea in valoare a Muzeului Memorial Nicolae Balcescu" Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 6, PI 6.1
Modernizare DJ 678A - DN 64 (Tătărani) - Bratia Vale - Cocoru - Dealu Mare - Predeşti - Corbii din Vale - Popeşti - Ginerica - Limita Jud. Argeş, jud. Vâlcea
Valoare totală: 82.832.635,57 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
10.05.2018  Comunicat de presa Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 6, PI 6.
Modernizare DJ 678 Limita Jud. Olt - Drăgoeşti - Casa Veche - Drăgioiu - Galicea - Brătia - Cremenari - Bercioiu - Ruda - Bârseşti - Barza - Budeşti (DN7-E81), jud. Vâlcea
Valoare totală: 151.954.848,76 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
16.05.2018  Lansare proiect Vizualizare
23.08.2019 Comunicat de presa semnare contract lucrari Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 6, PI 6.1
Modernizare DJ 703G Jiblea - Sălătrucel - Berislăveşti - Limita jud. Argeş, jud. Vâlcea
Valoare totală: 84.120.609,31 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
21.05.2018 Lansare proiect Vizualizare

POIM 2014-2020, Axa 3, DMI 3.1
Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea
Valoare totală: 138.586.353 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
29.11.2017  Comunicat de presa Vizualizare
30.06.2017 Comunicat de presa Vizualizare
15.06.2017 Comunicat de presa Vizualizare

Proiecte finalizate

POR 2014-2020, Axa 3, PI 3.1
Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare - Râmnicu Vâlcea
Valoare totală: 7.595.815,94 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
25.06.2018 Lansarea proiectului "Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare - Râmnicu Vâlcea" Vizualizare
28.11.2019 Informatii referitoare la achizitiile publice din cadrul proiectului "Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare - Râmnicu Vâlcea" Vizualizare

POR 2014-2020, Axa 3, PI 3.1
Consolidarea și reabilitarea energetică a Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Măciuca
Valoare totală: 4.866.272,95 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POR 2007-2013, Axa 5, DMI 5.2
Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata
Valoare totală: 34.981.301,21 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
25.01.2013  Noi pasi pentru relansarea turismului valcea Vizualizare
02.08.2011 Mirajul Oltului - un proiect ambitios finantat de Uniunea Europeana Vizualizare

title=POR, Axa 3, DMI 3.3
Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia
Valoare totală: 1.375.840 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POS CCE, Axa 3, DMI 3.2
Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea de soluţii de e-guvernare în județul Vâlcea – grupa 4
Valoare totală: 6.073.203 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
28.09.2015  Anunt de presa Vizualizare
09.04.2015 Anunt de presa Vizualizare

POR, Axa 2, DMI 2.1
Reabilitare și modernizare DJ 677 Mădulari - Șușani - limita județului Olt, km 0+000 - 23+850, județul Vâlcea
Valoare totală: 58.913.876 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
Decembrie 2015 Comunicat de presa final Vizualizare
15.07.2014  Comunicat de presa Vizualizare

POS Mediu, Axa 2, DMI 2.1
Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea, faza I
Valoare totală: 32.538.703,64 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
23.08.2015  Comunicat de presa Vizualizare

PODCA, Axa 1, DMI 1.3
PODCA - Pregătire pentru optimizare, durabilitate şi competitivitate în administrația publică din județul Vâlcea
Valoare totală: 1.488.000 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
30.12.2015  Anunt de presa final Vizualizare
15.01.2014 Comunicat de presa Vizualizare
  Strategie Resurse Umane Judetul Valcea Vizualizare
  Studiu Resurse Umane Judetul Valcea Vizualizare

POR, Axa 2, DMI 2.1
Reabilitare și modernizare DJ 665 - limita județului Gorj - Marița - Izvorul Rece - Vaideeni - Horezu, km 53+650-69+169, județul Vâlcea
Valoare totală: 53.406.610 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
Mai 2016 Comunicat de presa final Vizualizare
05.01.2014  Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 3, DMI 3.3
Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din regiunea Sud-Vest Oltenia
Valoare totală: 4.494.529 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POR, Axa 5, DMI 5.2
Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti – Căciulata
Valoare totală: 14.100.281 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare

Mai 2016

 Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 5, DMI 5.3
Centru Național de Informare și Promovare Turistică în Judeţul Vâlcea
Valoare totală: 1.213.541,95 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
Decembrie 2015 Comunicat de presa Vizualizare
Decembrie 2013 Comunicat de presa Vizualizare
Martie 2013 Comunicat de presa Vizualizare
Noiembrie 2012 Comunicat de presa Vizualizare
Septembrie 2012 Comunicat de presa Vizualizare
23.08.2012 Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 3, DMI 3.1
Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea
Valoare totală: 73.841.946,42 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
27.10.2016 Anunt presa final Vizualizare
15.01.2013 Comunicat de presa Vizualizare
27.08.2012 Comunicat de presa Vizualizare
22.11.2011  Comunicat de presa Vizualizare

POS Mediu, Axa 3, DMI 3.1
Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice
Valoare totală: 303.001.790 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
11.05.2016 Comunicat de presa Vizualizare
25.04.2013 Comunicat de presa Vizualizare
17.04.2013  Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 2, DMI 2.1
Reabilitare și modernizare DJ 648 Ionești - Olanu – limita județului Olt, km 0+000-8+900 și construcție două poduri, județul Vâlcea
Valoare totală: 26.401.746 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
Mai 2016 Comunicat de presa Vizualizare
25.04.2012 Comunicat de presa Vizualizare
18.07.2011  Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 3, DMI 3.4
Consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă - Băbeni, judeţul Vâlcea
Valoare totală: 10.986.624 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
Iunie 2016 Comunicat de presa final Vizualizare
05.07.2011 Comunicat de presa Vizualizare
23.11.2010  Comunicat de presa lansare proiect Vizualizare

ADMINISTRAŢIA FONDULUI DE MEDIU Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate Îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate în comuna Stoeneşti
Valoare totală: 944.990 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POR, Axa 5, DMI 5.3
Promovarea potențialului turistic al Județului Vâlcea
Valoare totală: 595.000 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
  Comunicat de presa final Vizualizare
09.09.2011 Comunicat de presa participare targuri Vizualizare
09.09.2011 Comunicat de presa achizitie targuri Vizualizare
08.05.2011 Comunicat de presa Vizualizare
22.06.2010 Comunicat de presa realizare materiale promovare Vizualizare
15.04.2010 Comunicat de presa initiere licitatie Vizualizare
13.10.2009  Comunicat de presa Vizualizare

BANCA MONDIALĂ Controlul integrat al poluării cu nutrienţi în Judeţul Vâlcea (Comuna Mihăești)
Valoare totală: 4.968.978 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
    Vizualizare

POR, Axa 3, DMI 3.3
Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din regiunea Sud-Vest Oltenia
Valoare totală: 11.460.768 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
17.02.2011 Comunicat de presa Vizualizare
08.01.2011 Comunicat de presa Vizualizare
10.06.2010  Comunicat de presa Vizualizare

POR, Axa 2, DMI 2.1
Modernizarea DJ 651 B Bălcești – Gorunești, (km 0+000 – 12+500 m)
Valoare totală: 19.007.724 lei

Fisa proiectului

Data Comunicate/Anunturi de presa; Vizualizare
16.05.2011  Comunicat de presa final Vizualizare