Imobilul în care funcționează Clinica de Recuperare Medicală Balneologică de la Călimănești intră în proprietatea CJ Vâlcea



În ședința ordinară din 31 august 2021, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, a fost aprobată achiziționarea imobilului "Vila Oltul” – Clinica de Recuperare Medicală Balneologică, situat în orașul Călimănești. Potrivit proiectului de hotărâre, suma aprobată pentru cumpărarea imobilului ʺVila Oltulʺ este de 1.100.000 de euro, prețul fiind agreat de ambele părți, în urma unui proces de negociere, care a avut la bază un raport de evaluare realizat de către un expert ANEVAR.

„În ședința de astăzi, am aprobat un proiect extrem de important, pe care îl voi urmări cu mare interes, pentru că este vorba despre o investiție pe care o facem pentru sănătatea vâlcenilor. Le mulțumesc colegilor consilieri care, cu unanimitate de voturi, au fost de acord cu propunerea mea de preluare a Clinicii de Recuperare Medicală Balneologică de la Călimănești. Clinica funcționa într-o clădire veche, care nu era a Consiliului Județean și, din această cauză, nu am putut face investiții decât în ceea ce privește aparatura medicală.

Această unitate medicală are o adresabilitate foarte mare, fiind printre ultimele din țară care oferă astfel de servicii de recuperare medicală gratuite. De aceea, există solicitări de tratament pe o perioadă de cel puțin un an de acum încolo. Mai departe, intenționăm să reabilităm clădirea atât cu fonduri guvernamentale, europene, dar și cu fonduri din bugetul propriu al județului.” - Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.