Asezarea Sfintei Mânastiri Hurezi

  Sfânta Mânastire Hurezi se afla într-o zona deosebit de pitoreasca, încarcata de istorie si spiritualitate. Nu departe de Râmnicu Vâlcea (40 de km), la doar 3 km de orasul Horezu, Sfânta Mânastire se ridica impunatoare ca o cetate sobra, dar în acelasi timp primitoare, daruindu-ti o raza de lumina si simt românesc. Din orice parte a tarii, de departe sau din apropiere, turistul curios sau pelerinul smerit vor gasi aici rasplata drumului parcurs, sfântul lacas oferind oricui îi trece pragul atât pacea si linistea mânastirilor noastre, cât si adevarate valori de arta si istorie veche româneasca.

  O vizita la Sfânta Mânastire Hurezi este, înainte de toate, un prilej de a-ti pleca genunchiul, apoi o clipa de bucurie, în care sufletul gusta din dulceata rugaciunii si a slujbelor ce se înalta necontenit catre Bunul Dumnezeu. Dar, în acelasi timp, este si o clipa de istorie retraita, o fereastra catre timpurile tulburi ce framântau Tara Româneasca acum 300 de ani, atunci când Domnul tarii, Constantin Brâncoveanu, vazând "bunatatile vremelnice ale acestui veac trufas si nestatornic", a hotarât ridicarea Sfintei Mânastiri Hurezi, ce "da masura darniciei si râvnei sale de care a fost mistuit pentru înfrumusetarea Casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserica, pentru care niciodata nu a socotit a fi ceva prea scump. Neasemuita ei frumusete si armonie ne îndeamna a cânta cu glas de praznuire lui Dumnezeu: Aliluia!"

Harta generala a judetului Valcea, cu reprezentarea Manastirii Horezu